Coacerea pâinii la Mănăstirea Războieni

Publicat

La Mănăstirea Războieni, pregătirea pâinii are loc de două ori pe săptămână. Monahiile vechii ctitorii ştefaniene se rânduiesc şi dau formă pâinii, cea „care întăreşte inima omului”. Aici am descoperit un mic secret pentru verificarea temperaturii din cuptor, observându-le, pe rând, pe maicile Gabriela şi Tomaida.

E dimineaţă. La geamul bucătăriei, cocoşii dau de veste că va fi o zi frumoasă. Înăuntru, maica Gabriela frământă un morman de aluat. Ea pregăteşte pâine pentru mănăstire şi pentru muncitori, pâine care va ajunge pe câteva zile bune. Coca e moale şi se modelează uşor în mâinile vioaie ale călugăriţei. După ce termină de frământat, ea pecetluieşte aluatul răsucind două fire mai groase şi punându-le deasupra, pe mijloc, în semnul sfintei cu cruci, „ca să crească bine şi frumos”.

Cât timp drojdia va lucra, iar aluatul îşi va lua avânt să crească, maica Gabriela deschide cuptorul, care e mare, „cât să încapă în el 20 de tăvi”. Înăuntru sunt multe lemne uscate, pregătite deja. Cu trei capete de lumânare, ea le aprinde, iar focul se împrăştie repede, luminând întunericul. Cărămizile din zidul cuptorului încep să se desluşească după culoare şi formă, una câte una. Focul arde nestingherit, înfierbântând aerul dinlăuntru. Alături, pe o masă, aluatul modelat deja şi pus în tăvi creşte văzând cu ochii. Pâiniţele s-au înălţat binişor deasupra marginii tăvilor în care sunt aşezate. Deasupra parcă lucesc un pic de la untdelemnul folosit la frământat.

Cum verificăm dacă temperatura din cuptor e potrivită pentru copt

Când focul de pe vatră s-a potolit, cu ajutorul micii lopeţi din lemn, numită „cociorvă”, jarul este tras înafară, la gura cuptorului. Cum ştii însă dacă înăuntru temperatura este potrivită pentru copt? Maica Tomaida verifică cu o bucăţică de ziar pe care o introduce în cuptor înfiptă în vârful unui cârlig lung şi spune Tatăl nostru. Dacă în acest timp hârtia se aprinde sau se face maro, e nevoie să mai aşteptăm un pic. După câteva minute şi încă o verificare, pâinea se poate da la copt. Una câte una, tăvile înşirate pe lopată sunt aranjate în cuptor, câte cinci pe un rând.

După aproape un ceas, uşa zăvorâtă a cuptorului se deschide, dând la iveală pâiniţele rumene. Maica Tomaida îşi pune mănuşile şi scoate tăvile, înşirându-le cu grijă pe masă şi mai apoi acoperindu-le. La prânz, feliile proaspete stau deja la îndemâna celor care s-au ostenit încă de dimineaţă, la toate ascultările.  

(sursa: doxologia.ro)

Citește alte articole despre: