Am ajuns, în miez de vară, la unul dintre cele mai tulburătoare aşezăminte monahale ale neamului românesc. Ridicată de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare la două decenii de la bătălia de la Valea Albă, biserica Mănăstirii Războieni stă mărturie și astăzi, ca un mausoleu izvorât din zbuciumul unei dureroase suferinţe.
Mănăstirea Războieni din ținutul Neamțului se găsește în satul cu acelaşi nume, la 32 kilometri de localitatea Târgu Neamț și la 12 kilometri de Hanu Ancuței. Spre est, se învecinează cu munţii, dar clima de aici e specifică zonei subcarpatice. Vegetaţia este foarte bogată şi variată, deşi solurile sunt sărace. În jurul bisericii mănăstirii există o plantaţie de tei, ce tocmai au înflorit.
De cum pătrunzi în incintă, până la ctitoria Sfântului Ştefan te însoţesc florile: garofiţele, cu parfumul lor, trandafirii înalţi, viu coloraţi, „mâna Maicii Domnului”, cu mireasma ei inconfundabilă.
Simplitate și austeritate
Biserica Mănăstirii Războieni e o construcţie fără turle şi fără abside laterale. Zidită din piatră, astăzi îngălbenită și măcinată pe alocuri de veacuri. Clădită pe osemintele celor căzuți în luptă, aflate astăzi sub lespede, de la naos până la altar, ea uimește prin simplitate și austeritate. Pe acoperișul negru, cu boruri largi ca ale unei pălării, stau înălțate două cruci mari și negre, la un capăt și la altul.
Fațada este frumos ornamentată în partea de sus în roșu cărămiziu și verde, prin două rânduri de discuri dispuse paralel imediat sub umbra acoperișului. Brâurile din cărămidă ce împrejmuiesc biserica, aflate sub cornișă, și ornamentele sub forma discurilor de culoare verde lucios creează un contrast plăcut.
Soldaţi în oştirile cereşti
Dedesubt, două rânduri de firide – mai mici deasupra, mai mari dedesubt. Acestea sunt despărțite de un rând de discuri și un rând de cărămizi. Pe partea exterioară a altarului, firidele sunt prelungite până aproape de temelie. Singurele surse de lumină naturală ale bisericii sunt cele cinci ferestre mici, lipsite de vitralii.
Cât a durat ridicarea acestui sfânt lăcaș, nu se știe exact. Unii istorici spun că ar fi început la 26 iulie 1496, data comemorării marii lupte, şi s-ar fi încheiat la 8 noiembrie, acelaşi an, când biserica a fost sfinţită şi i-a primit ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Sfântul Voievod Ștefan nu i-a ales întâmplător pe nebiruiţii Arhangheli Mihail şi Gavriil pentru biserica sădită pe oasele oștenilor săi, pe care i-a dorit soldaţi în oştirile cereşti.
(sursa: doxologia.ro)