Pași în veșnicie: cimitirul Mănăstirii Războieni

Publicat
8 Iul 2016

Vizitarea unui cimitir este un bun prilej de a ne aduce aminte de marea trecere ce ne-așteaptă pe fiecare  azi, mâine, peste un an sau peste mai mulți. Totuși, ne place să credem că e încă departe de noi și că Dumnezeu, poate, își va mai prelungi răbdarea, așteptându-ne întoarcerea Acasă. „Trecătorule, opreşte-te o clipă şi judecă:Ce eşti tu am fost şi eu/ Ce sunt eu vei fi şi tu/ Pocăieşte-te!”, iată îndemnul însemnat pe crucea de la căpătâiul Părintelui Ioan Sfrijan, slujitor la Războieni din ’53 până în ’76.

Cum intri pe sub clopotniţa Mănăstirii Războieni, în stânga bisericii se întinde cimitirul. Aici îşi dorm somnul de veci câteva monahii, preoți şi mai mulţi mireni. De ce sunt ei laolaltă? Biserica Mănăstirii Războieni a fost transformată după decretul din 1959 în biserică de parohie.

La intrarea în cimitir, pe partea dreaptă, primul mormânt este al Părintelui Ioan Sfrijan, slujitor aici din ’53 până în ’76. La mormintele de alături, monahiile Agaftonica, Miropica, Eofrosina, Arcadia, Antonina şi Camelia  toate născute înainte de anul 1900. Nu departe sunt menţionate pe o cruce şi Preacuvioasele maici stareţe: arhimandrita Xenia, monahia Miropia şi monahia Xenia. Alături odihnește și un ieromonah, Părintele Varahiil, slujitor aici în timpurile trecute.

„Maica Agaftonica era foarte smerită și nu deranja pe nimeni”

Maica stareță a Mănăstirii Războieni, stavrofora Olimpiada Neagu ne-a spus câteva cuvinte despre maicile pe care le-a cunoscut: „Maica Agaftonica Oboroceanu a trecut la Domnul în 2009. Când s-a dat decretul, în 1959, era rasoforă. A plecat de nevoie, dar a revenit la Războieni după revoluție. Cuvioșia sa a fost printre primele pe care le-am călugărit. Mi-amintesc că avea multă râvnă către biserică. Era foarte smerită, liniștită, nu deranja pe nimeni. Nu se îngrijea prea mult de trup, deși era bolnavă. Ea căuta să se pocăiască, fiindcă se căsătorise după ce plecase”.

Casa în care locuia era una din casele care au supraviețuit decretului, fiindcă după ’90, doar trei mai rămăseseră din peste 30: cea a maicii Zenovia, a maicii Agaftonica și a maicii Serafima.

Maica Zenovia, în mănăstire de la trei ani

O altă monahie, viețuitoare aici, a fost maica Zenovia, venită de la trei ani în mănăstire, la o mătușă care era maică. Probabil că mama îi murise. După ce și mătușa s-a săvârșit, ea a rămas la Războieni. „Când mănăstirea a fost desființată, ea n-a plecat, deși era din Țibucani – o comună apropiată. A fost învățată cu greutățile vieții și devenise mai dură, așa era caracterul ei, mai aspru. S-a bucurat foarte mult când s-a reînființat mănăstirea. Stranele care se văd astăzi în biserică sunt făcute prin contribuția ei, din lemn de paltin și tei, de meșteri de la Țibucani”, spune maica stareță.

Pe maica Arcadia și-o amintește că era foarte harnică, destoinică și o bună gospodină. A venit la mănăstire după revoluție, în vârstă fiind, iar ultimele două decenii din viață și le-a petrecut la Văratec și Războieni.

În cimitirul mănăstirii își dorm somnul de veci generali căzuţi la datorie, profesori și intelectuali ai satului.

Cimitirul Eroilor și troița de la „Războieni 500”

Alături, e Cimitirul Eroilor. Din verdele crud al ierbii răsar două şiruri de plăci comemorative din marmură albă. Pe ele sunt trecute numele celor care şi-au pierdut viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial, membri ai Regimentului 15 Războieni.

În faţa acestora e o frumoasă troiţă sculptată în lemn, așezată pe un postament de piatră. Împodobită cu numeroase simboluri, ea a fost ridicată pentru a sărbători 500 de ani de la zidirea bisericii ștefaniene.

La picioarele ei stă stema Moldovei. Deasupra stemei e înfăţişat Sfântul Ştefan cel Mare călare pe cal, cu sabia scoasă. Într-un plan superior, în miezul lemnului este sculptat Iisus Hristos răstignit, înconjurat de cei patru Evangheliști și de Maica Domnului.

(sursa: doxologia.ro)

Citește alte articole despre: cimitir, simbol, evlavie, calugarita, eroi, decret, manastire