Biserica Mănăstirii Războieni

Publicat
8 Iul 2016

Biserica "Sf. Voievozi" din Războieni a funcționat ca biserică parohială până în anul 1734, când a fost înființată Mănăstirea Războieni, cu obște de călugări.

Biserica "Sf. Voievozi" din Războieni a funcționat ca biserică parohială până în anul 1734, când a fost înființată Mănăstirea Războieni, cu obște de călugări. În anul 1803, mitropolitul Veniamin Costachi a schimbat statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici. Printre starețele Mănăstirii Războieni este de menționat schimonahia Suzana Ștefănescu (1830-1925), sora episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului. Ea a stărețit aici între anii 1906-1925, lăsând în Mănăstirea Războieni, la moartea sa, o obște de peste 50 de călugărițe.

De-a lungul timpului, biserica a suferit unele modificări constructive. Astfel, în secolul al XIX-lea s-au adăugat două turnulețe, fără legătură cu bolțile, precum și un mic pridvor care a încadrat ușa de intrare de pe latura sudică. Fațadele exterioare au fost tencuite și văruite. În anul 1862 a fost construit turnul-clopotniță pe sub care se intră în incinta mănăstirii.

Mănăstirea Războieni a fost desființată prin Decretul nr. 410/1959, iar biserica voievodală a devenit biserică de parohie. Maicile în vârstă au fost trimise la mănăstirile Agapia, Văratec și Slatina, iar cele tinere au fost scoase din monahism. Cu toate acestea, patru maici au rămas la Războieni, părăsind numai de formă veșmântul monahal. Cele mai multe chilii mănăstirești au fost demolate.

Între anii 1975-1977 au fost efectuate lucrări de restaurare a bisericii. Cu acest prilej au fost îndepărtate cele două turle adăugate în secolul al XIX-lea, pridvorul de la intrare și celelalte adaosuri, biserica fiind readusă la înfățișarea inițială. Săpăturile arheologice au dus la descoperirea unor gropi în care se aflau osemintele oștenilor căzuți, înhumate fără o ordine anume. Deoarece craniile decedaților nu au fost descoperite, se presupune că ele au fost depuse sub altar.

După căderea regimului comunist, mănăstirea a fost redeschisă în anul 1990, aici sosind un grup de maici și surori de la Mănăstirea Văratec, precum și cele patru călugărițe care făceau parte din obștea mănăstirii la momentul desființării. După reînființarea mănăstirii, obștea monahală de acolo a fost îndrumată de egumena Glicheria Mănăstireanu (1990-1994), stareța Olimpiada Neagu (1994-1998) și stareța stavroforă Acachia Căuș (din 1998).

În prezent, Mănăstirea Războieni are o obște de 26 de monahii și surori. Aici funcționează ateliere de croitorie, sculptură, litografiere icoane, țesut covoare și tâmplărie.

Biserica "Sf. Voievozi" are un plan dreptunghiular, asemănându-se cu bisericile ștefaniene de la Piatra Neamț și Borzești. Ea este construită din piatră, are ziduri foarte groase și un soclu din piatră cioplită, fără abside laterale sau turle. Absida altarului este poligonală pe interior și semicirculară pe exterior, fiind acoperită de nouă firide alungite. Pereții bisericii sunt susținuți de două contraforturi așezate oblic la punctul de încheiere a absidei cu pereții naosului și de un picior de contrafort sub fereastra altarului.

Acoperișul bisericii este în patru ape, cu pante repezi și streașină largă. Sub cornișă se află două rânduri de ocnițe, două din rândul de sus corespunzând uneia din rândul de jos. De-a lungul edificiului, se află o decorație formată din cărămizi smălțuite și discuri policrome cu bumbi.

Lăcașul de cult este iluminat în interior prin cinci ferestre: două ferestre în pronaos (una în peretele sudic și una în cel vestic), având dimensiuni mari și ornamente gotice în arc frânt, două ferestre în naos și una în axul absidei altarului. Ultimele trei ferestre au dimensiuni mici, înguste, cu rame de baghete încrucișate la colțuri. Mai exista inițial și o fereastră pe latura nordică a pronaosului, care a fost astupată complet.

În interior, biserica este împărțită în cele trei încăperi tradiționale: pronaos, naos și altar. Ușa de intrare în biserică se află pe latura sudică a pronaosului și este decorată cu chenare de muluri în arc frânt. Pronaosul este acoperit cu două calote sferice, despărțite printr-un arc dublou. Între pronaos și naos se află un perete despărțitor; portalul de intrare are un chenar dreptunghiular cu baghete încrucișate. Naosul are o cupolă sprijinită pe patru arce piezișe. Altarul nu are diaconicon și proscomidiar, ci două nișe mici săpate în perete.

Nu există atestări documentare privitoare la pictarea pereților interiori ai bisericii, deci nu se știe dacă a fost pictată sau nu în timpul domniei ctitorului. Pictura actuală a lăcașului de cult datează din secolul al XIX-lea.