Mai sus de Mănăstirea Războieni, pe culmea unde a fost ridicat monumentul de la Valea Albă, în semn de amintire şi cinstire a celor care au căzut aici, maica Ecaterina, ghidul aşezării monahale ne povesteşte cu însufleţire istoria locului.
„Pe aceste meleaguri, la 26 iulie 1476, a avut loc una dintre cele mai sângeroase bătălii pe care a dus-o Ştefan cel Mare împotriva turcilor. După victorioasa bătălie de la Vaslui din 1475, Suleiman Paşa se întoarce cu gândul măreţ de a cuceri Ţara Moldovei. Ştefan cel Mare îl descoperă şi îl urmăreşte de la Dunăre, atrăgându-l în zone mai puţin accesibile, în mlaştini, fiindcă el cunoştea toţi codrii şi tot pământul Moldovei. Ademenindu-i pe otomani de-a lungul Pârâului Alb, voievodul, împreună cu boierii săi cei mai de frunte au ajuns în acest loc, la Valea Albă – Războieni, unde moldovenii au înjghebat o fortificaţie din bârne, cioate, crengi şi frunze care acopereau văile.
„Căzu la Valea Albă floarea Moldovei, boierii cei mai de seamă”
Mulţi dintre duşmani s-au prăbuşit atunci în capcană cu tot cu cai şi au murit, însă şi foarte mulţi moldoveni au căzut «stropşiţi de mulţimea mare a turcilor», aşa cum spune cronicarul Grigore Ureche. Au fost peste o sută de mii de turci împotriva a zece mii de oşteni moldoveni. Ţăranii erau lăsaţi la vatră deoarece tătarii robiseră ţara Moldovei în partea de nord în acelaşi timp.
Urmărindu-i pe turcii de la Dunăre, voievodul le-a spus ţăranilor să-şi strângă câteva recolte şi să le pună la adăpost, iar la restul holdelor să le dea foc. Istoricul italian Giovanni Maria Angiobello scrie că atmosfera era insuportabilă din cauza fumului care ieşea din holdele care ardeau pe câmp şi praful care se ridica de la copitele cailor. Caii spumegau cu funingine la gură, iar ostaşii erau plini de praf şi de bube, pentru că şi apele fuseseră otrăvite, ca nimic să nu găsească bun otomanii în calea lor. Lupta s-a declanşat într-o zi foarte călduroasă, era vineri, la amiază, şi s-a încheiat seara. Pisania bisericii mărturiseşte că aici Ştefan a suferit o înfrângere. Căzu la Valea Albă floarea Moldovei, cei mai de seamă slujitori ai lui Ştefan cel Mare, sfetnicii săi apropiaţi”, afirmă maica Ecaterina.
„Du-te la oştire! Pentru ţară mori!”
Legendele spun că în noaptea ce a urmat cumplitei bătălii de la Valea Albă – Războieni, voievodul Ştefan cel Mare ar fi pribegit până la poarta cetăţii sale, unde ar fi avut loc cunoscutul dialog cu mama sa, Doamna Maria Oltea, redat de poetul Dimitrie Bolintineanu în poezia „Muma lui Ştefan cel Mare”. Iată mărturisirea voievodului îndurerat către mama sa: (...) Soarta noastră fuse crudă astă dată: Mica mea oştire fuge sfărâmată. Dar mama sa îi răspunde: Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat, /Apoi tu aice fără biruinţă/ Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă./ Du-te la oştire! Pentru ţară mori!/ Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!”(…)
Deşi nu există documente care să consemneze acest lucru, tradiţia locului spune că Ştefan s-a retras după discuţia cu mama sa în munţii Vrancei, în căutare de oşteni. Acela a fost momentul în care s-a ţesut legenda babei Vrâncioaia şi a fiilor ei, ce i-au venit domnului în ajutor.
Ca amintire peste veacuri, câmpul de la Valea Albă – Războieni a rămas înălbit de oasele oştenilor. După două decenii de la bătălie, Voievodul Ştefan se întoarce cu gândul de a ridica un locaş de închinare întru pomenirea ostaşilor căzuţi aici. Astfel, osemintele au fost culese şi s-au pus la temelia bisericii de la Războieni.
(sursa: doxologia.ro)